Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că echipa condusă de Răzvan Lucescu este în grafic, după patru etape disputate ocupând locul doi al clasamentului Ligii I, cu nouă puncte.
El a menționat că este mulțumit de jocul echipei atunci când câștigă, precizând că în partida din deplasare cu Petrolul, din cadrul etapei a III-a, i-a displăcut faptul că jucătorii au subestimat adversarul, deși Rapidul s-a impus până la urmă cu scorul de 1-0.
„Am câștigat cu 2-0 cu Concordia, suntem pe locul doi, echipa e în grafic, e normal să fiu mulțumit. Nu am fost mulțumit cu Petrolul, pentru că i-am subestimat pe adversari.
Petrolul are o echipă foarte puternică și asta s-a văzut și în rezultatele lor de până acum. Dar în general eu sunt mulțumit de joc atunci când echipa câștigă”, a precizat George Copos.
Formația Rapid a învins, duminică, cu scorul de 2-0, echipa Concordia Chiajna, într-o partidă disputată pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești în cadrul etapei a IV-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER